Motto-ul Clubului

3KIDS Sport este mai mult decât un club de fotbal. Activitatea principală este jocul de fotbal și în jurul lui gravitează multe situații în care copiii/sportivii, părinții, antrenorii și arbitrii interacționează.

Experiențele sportive și de viață ale noastre sunt diferite, la fel și nevoile și așteptările. Astfel, chiar dacă Misiunea clubului este aceeași pentru toți cei implicați în jocul de fotbal, apar momente cu interpretări diferite.

Și, pentru că cel mai constant lucru este schimbarea, căutăm să vedem lucrurile dintr-o perspectivă care să ne ofere un echilibru și să ne arate calea către evoluție.
Prin urmare, alegem ca motto-ul clubului – CREȘTEM ÎMPREUNĂ – să nu rămână simple cuvinte, ci să fie un ghid pentru toți cei care iau parte la această activitate, atât din teren, cât și din afara lui.

Prin aplicarea sa ne dorim să construim relații solide, bazate pe comunicare și empatie, iar orice neînțelegere care apare să reprezinte doar o oportunitate de a ne împărtăși opiniile, astfel încât să evoluăm împreună și să servim SCOPULUI nostru COMUN – binele copiilor!