Scurt Istoric

Cum a început?

2008

La sfârșitul lunii iunie 2008, actualul președinte al clubului finalizase cursurile de licență ale ANEFS. Urma să fie profesor de educație fizică și sport și avea de gând să formeze o grupă de copii la școală cu care “să se joace de-a fotbalul”, cu scopul de a le transmite acestora cunoștințele deprinse. La începutul lunii iulie însă, primește o ofertă de a munci într-un alt domeniu, anume consultant în drepturi de autor, nu înainte de a-i împărtăși angajatorului planurile sale. După doar o lună de zile, gândul formării unei grupe de copii se transformă efectiv într-un club de fotbal, avându-l ca partener chiar pe managerul general al companiei angajatoare.

Astfel, la 15 septembrie 2008 eram deja înscriși în campionat cu 3 grupe de copii (născuți în anii 1997, 1998, 1999), iar tânărul care abia terminase facultatea devine profesor de sport, manager de club, antrenor de fotbal și consultant în drepturi de autor.

Ce s-a dorit?

2009

Beneficiile primite de pe urma practicării jocului de fotbal ne-au făcut să apreciem această activitate și să pornim de la ideea că toți copiii merită să primească șanse egale în practicarea sportului preferat, indiferent de posibilitățile materiale.

Timp de un an de zile, până la 1 august 2009, nu s-au perceput niciun fel de taxe, deși au existat cheltuieli pentru chirie teren, mingi, echipament, participare în competiții etc. Acest aspect nu a vizat atragerea copiilor pentru o perioadă scurtă de timp, ci a pornit din convingerea că așa e cel mai bine.

Din păcate, criza economică s-a accentuat în anul 2009, iar posibilitățile de a susține toate cheltuielile au scăzut. Astfel, părinții au început să suporte mare parte din costuri, înțelegând greutățile prin care treceam. Însă nu a fost simplu, ținând cont că mulți dintre ei au venit la fotbal tocmai pentru că nu era contracost. A fost o perioadă de tranziție dificilă, prin care am trecut cu bine datorită faptului că ne-am ajutat și înțeles unii pe alții. Am putea spune chiar că respectiva perioadă nu a trecut în totalitate, întrucât pentru a progresa, trebuie tot timpul să ridicăm ștacheta. Iar acest lucru presupune pasiune și investiție!

Ce a urmat

2010 – 2023

Odată cu trecerea timpului și a întâmpinării diferitelor situații, am reușit să conturăm Misiunea Clubului, ceea ce ne face să ne îmbunătățim și să ne dezvoltăm constant, urmând o direcție. Una dintre primele provocări pe care le-am întâlnit a fost în anul 2013, când trebuia să le oferim o perspectivă celor care împlineau 15-16 ani. Modul nostru de a vedea lucrurile era ca la vârsta aceasta, să participi în Campionatul Național (fost Juniori Republicani) reprezintă o reală oportunitate. Astfel, pentru 3 sezoane, între 2013 și 2016, printr-o colaborare cu ACS Berceni, am reușit să oferim posibilitatea participării în Campionatul Național de fotbal jucătorilor născuți în anii 1997, 1998, 1999 și 2000.

În anul 2016, ACS Berceni s-a desființat și am redirecționat jucătorii care erau legitimați la acest club, inclusiv generația 2001, către Progresul Spartac sau ProTeam. În vara aceluiași an, din cauza unor viziuni diferite, grupa generației 2002 s-a transferat la Electroaparataj, club ce s-a desființat după 2 ani. În clubul 3 KIDS Sport au rămas legitimați jucători născuți în anul 2003 și mai mici. Sezonul 2016/2017 a reprezentat prima experiență 11 vs 11 pentru generația 2003. În sezonul 2017/2018 am început o colaborare cu Clubul Sportiv Școlar nr. 4, pentru a putea avea un lot competitiv la generațiile 2003-2004 și 2005/2006. Datorită acestei colaborări am reușit ca în anul 2021 să ne înscriem pentru prima dată în Campionatul Național, organizat de FRF.

Începând cu anul 2022, am participat și în competiția de seniori, fiind înscriși în Campionatul Ligii a 4-a din București. Din 2023, obiectivul este să menținem ceea ce avem și să creștem sănătos!