Cum poți susține o Asociație Sportivă din banii Statului?

Mișcarea este unul dintre cele mai importante elemente pentru menținerea stării de sănătate, iar clubul 3 KIDS Sport o promovează sub diferite forme, deși principala activitate a clubului rămâne fotbalul. Prin modul cum privim lucrurile, încercăm să transmitem ideea că e mult mai bine să prevenim apariția problemelor de sănatate prin practicarea sportului de către copii, decât prin tratarea diferitelor afecțiuni, ca urmare a lipsei de mișcare.

Indiferent că vorbim de fotbal ca simplă formă de mișcare sau ca proces de formare a tinerilor în vederea obținerii de performanțe pe plan sportiv, copiii au nevoie de un mediu optim în care să își desfășoare activitatea. Pentru realizarea acestui mediu, sunt necesare investiții care privesc aspecte precum:

  • instruirea și perfecționarea continuă a antrenorilor;
  • reînnoirea accesoriilor de antrenament (mingi, maieuri, copete, porți de fotbal etc);
  • amenajarea bazelor sportive;
  • echipamentul de joc;
  • servicii IT și de contabilitate;
Părinții copiilor din cadrul clubului, dar și apropiați ai clubului, reușesc să contribuie la realizarea obiectivelor de mai sus, printr-un mijloc care nu necesită o cheltuială din buzunarul propriu: COMPLETAREA FORMULARULUI 230!

Practic, prin completarea formularului 230, persoana alege să redirectioneze către 3 KIDS Sport 3,5% din impozitul DEJA oprit de stat sin salariile pe anul trecut (2021). Cei care nu completează acest formular pentru nicio asociație aleg ca banii să rămână la bugetul de stat.

Cu ocazia acestui articol, dorim să mulțumim tuturor celor care au fost alături de clubul 3 KIDS SPORT în toți cei aproape 14 ani de la înființare!

Cei interesați pot descărca formularul (AICI) sau ne pot contacta oricând pe mail office@fotbalcopii.ro sau la tel. 0760111923..

Leave a comment

Înscriere
Înscrierea unui copil în cadrul clubului are loc odată cu participarea la primul antrenament.